Doamne Iti multumesc...

  Ziua de ieri a fost una specială si am ales sa scriu despre ea pentru a va împărtăşi un sentiment extraordinar pe care l-am trăit si da, poate pentru a va face să-l trăiţi si voi.Sunt mai mult ca sigura ca aţi auzit de la peste o sută de oameni de o alta sută de preoţi ce pretind a avea o relaţie extraordinară cu Dumnezeu...si datorită banilor pe care îi dorsc pentru serviciile prestate, încetezi sa mai crezi sau sa mai mergi în Casa Domnului.

Ieri, după amiază, am plecat cu iubitul meu si încă doi prieteni foarte apropiati, către un schit din Snagov.Pe un drum de tară, îmbrăcat în meri si corcodusi pe o parte si alta a drumului, am ajuns in fata unei curţi,la numărul 1.O curte mica, cu flori, prin gardul careia se vedea un căţel cafeniu, care căuta o dungă firavă de umbra, sub un măr.În spatele curţii, o căsuţa ca în povesti cu acoperisul de trestie,arsă bine de soare.O veranda împodobita in ghivece cu multe flori colorate, a cărei gazda era un bătrînel, măruntel la stat, mare la suflet, cu barba alba, ochii albaştri si tenul pictat in ridurile fine a celor 102 ani ce s-au asezat pe spatele parintelui Lemne.

S-a apropiat de noi cu pasi marunti si cu o voce tremuranda si glas dulce,ne-a invitat la o poveste.L-am urmat pe aleea ingusta si pietruita ce ne ducea spre Schitul Turbati,invitandu-ne pe rand inauntru.S-a asezat pe un scaun in fata altarului si ne-a cautat acatistul pe care il trimisesem cu o saptamana inainte prin prietena noastra.L-a recitit fara sa-si puna ochelarii si apoi cu un zambet luminos, ne-a rugat pe mine si pe iubitul meu sa-i spunem tot ce avem pe suflet.A vorbit cu noi despre puterea extraordinara si bunatatea cu care Dumnezeu are grija de noi, despre oamenii care vor sa faca rau, prin gand, prin fapta si prin farmece.Ne-a spus ca farmecele nu exista, pentru ca Dumnezeu nu ajuta pe nimeni sa faca rau.Am vorbit despre respect, iubire ,familie si mai presus de toate credinta.Apoi ne-am asezat in genunchi si ne-a spus o rugaciune.In gand m-am rugat pentru toti cei dragi, mi-am cerut iertare pentru faptul ca Il pomenesc pe Dumnezeu doar atunci cand am nevoie de El.M-am simtit exact cum sunt, mica, neputincioasa, incarcata de pacate facute si gandite...si am inceput sa plang.Mi-am simtit inima mai putin incarcata, m-am simtit mai putin rea si sentimentul m-a coplesit.

Cand am iesit, iubitul meu mi-a spus ca toti cei care vin pentru prima data la parintele Lemne, plang...

  Probabil vom merge si saptamana viitoare si imi doresc din tot sufletul sa te intalnesc pe alee, la umbra unui corcodus, asteptandu-l pe parintele Lemne.

Pana atunci, te pup, te imbratisez si imi cer iertare daca te-am suparat vreodata.